Nu esti logat | login | ajutor
email YM print RSS
GM şi Tiger se despart
 General Motors şi Tiger Woods au anunţat luni că au ajuns la înţelegerea de a se separa în mod amical după o colaborare de nouă ani.
 
 Cei de la Advertising Age afirmă că era vorba despre un contract de 5 ani de zile în valoare de 40 de milioane de dolari.
 
 Unul dintre motive, potrivit unei declaraţii, este dorinţa lui Woods de a petrece mai mult timp cu familia sa. Tiger aşteaptă cel de-al doilea copil în această iarnă.
 
 Contractul se va termina cu un an mai devreme. Trebuia să fie valabil până la data de 31 decembrie 2009. Un purtător de cuvânt al celor de la GM a afirmat că Woods isi va pastra achizitiile, el continuând să folosească Buiks pentru şofatul în particular, insă nu va mai apărea în cadrul evenimentelor sau showroom-urilor ca pe vremea când avea contract cu compania.
 
 Woods a fost asociat cu Buick de-a lungul contractului său cu cei de la GM, deşi a stat pe tusa încă din vară. După ce a câştigat pentru a treia oară premiul U.S. Open, acesta a anunţat că plănuieşte să îşi facă o serie de operaţii reconstructive la genunchi  şi să lipsească la cursele rămase din sezon. 
 
 La începutul acestui an, GM au spus că nu vor mai sponsoriza major Premiile Academice din 2009 şi au renunţat să facă publicitate pentru Premiile Emmy din septembrie. 
 

Cuvinte cheie : GM General Motors Tiger Woods
Data : 2008-11-25

Ultimele stiri
Cautare

Categorie

Ordoneaza dupa
 

Cuvinte cautate