Nu esti logat | login | ajutor
Audi Q5 - un pericol in competitia SUV

Segmentul SUV-urilor se aglomereaza. A aparut deja BMW X3, noul Mercedes GLK, si mai nou a aparut Audi Q5, model ce ameninta sa ocupe locul intai in lista celor mai cumparate SUV-uri.
Stil/Imagine
 
Noul Audi Q5 este mai compact decât modelul Q7, având o lungime de 4630 mm (ampatamentul de 2810 mm), lăţimea de 1880 mm şi înălţimea de 1650 mm. De asemenea, are şi o aerodinamică foarte bună, cu un coeficient de doar 0,33. SUV-ul arată ca un Q7 mai mic sau ca un A4 înalt (depinde de preferinţe), deci are nişte surprize.

Deşi modelele off-road nu sunt chiar preferatele publicului în ultimele luni, imaginea Q5 îl va face cel mai probabil unul dintre cele mai dorite 4x4 de pe piaţă.
Interior
 
Design-ul din interior este exact ceea ce publicul aştepta. Elementele de înaltă calitate şi distribuirea lor într-o manieră logică oferă maşinii un aspect classic şi confortabil. Noul Audi Q5 are şi un interior demn de renumele mărcii, beneficiind de toate sistemele obişnuite pentru cumpărătorii de Audi, de la clima în trei zone până la lumini adaptive, la viraj şi un pavilion vitrat panoramic (opţional).

Spaţiul este suficient pentru 5 pasageri, iar ergonomiei i-a fost acordată o atenţie deosebită. Familiile vor putea încărca până la 540 de litri în portbagaj, iar dacă nici acest spaţiu enorm nu le este de ajuns, au la dispoziţie până la 1560 de litri prin rabatarea banchetei.
 Motor/Performanţă
 
SUV-ul este axat pe motoare ce funcţionează pe motorină, astfel că sub capotă se vor găsi 2 variante pe motorină şi unul pe benzină. Cel pe benzină este un TFSI  la 2.0 litri, care va oferi şoferilor 211  CP şi un cuplu de 350 Nm. Acceleraţia de la 0-100 ia 7.2 secunde, iar viteza maximă este de 222km/h. Consumul mediu anunţat este de 8.5 litri/100 km.

Întâlnim astfel motorul de 2.0 litri de 170CP şi 350Nm care atinge suta în 9.5 secunde şi o viteză maximă de 204km/h, consumând doar 6.7 litri/100km, şi ajungem la motorul diesel V6 de 240CP şi 500 Nm. Acest propulsor va duce maşina de la 0-100km/h în doar 6.5 secunde, ajungand la o viteză maximă de 225km/h, asta în timp ce consumă doar 7.7 litri/100km.
 
Experienţă de condus
 
Maşina se bucură de o precizie ce o face a fi greu de întrecut în cele mai dificile încercări pe drumurile noastre. Q5 este înzestrat cu sistem ESP precum şi un panou de control ce monitorizeaza masina pe drumurile dificile.
Siguranţă/ Mediu
 
Maşina este realizată în aşa fel încât să emita o cantitate minima de CO2 şi un consum scazut de motorină. Maşina include şi un număr de şase airbag-uri.
 

Data : 2009-01-20

Pentru a posta, trebuie sa fii logat. Intra in cont
Parerile membrilor
Nu exista pareri ale membrilor.
Cautare rapida

Producatori